Asa, acum nu-ti mai e foame, deci poti accepta oferta mai sus prezentata... Si incepe... Cratiti, ambalaje, faina, cutite, de doua ori mai multe linguri decat trebuie. Tu ce poti face decat sa vezi cum lumea se trudeste pentru 3 portii de spaghete. Trece timpul, si aici vorbim de muuuult timp, si e gata. Bine, alea 3 portii ar putea hrani un batalion intreg de Scotidusi, dar una iti revine tie, ce noroc!, si ai sarcina sa o termini. "Cum e Vladutule?" vine intrebarea, "Buna,foarte buna!!!" la care vesnica observatie" Hai lasa-ma, ca nu-ti place, spui dun politete". Acum devine la fel ca in situatie in care mai-sus-pomenita matusa foloseste o crema pentru riduri... Ii spui ca aremulte riduri, se supara, ii spui ca n-are, tot se supara... Dar cum Dumnezeule sa o convingi ca vorbesti serios. "Spaghetele alea chiar au fost bune!", un ultim strigat disperat si atunci vine momentul hotarator al oftatului"mhhmm... las` ca stiu eu"
Deci, ca la matematica, avem datele problemei si trebuie sa vedem ce rezulta: din 6 ore de munca, caldura de pana la 50 grade, Dumnezeu stie cat ulei si cata faina, rezulta o mancare excelenta, desi cu un grad de necunoscut peste limita normala, oboseala, atat de multa incat te doboara 3 zile la pat si nu mai poti scoate companionul in parc, si impresia neaprecierii muncii. Eu, unul, din asta am invatat ca desi determinarea si hotararea pot muta muntii din loc, mai bine n-ai cumpara o carte de bucate, mai ales daca scrie Jamie Oliver in Italia...
